Ieri eram pe la repetitii la Casa de Cultura a Studentilor si in sala mare era un spectacol. Un spectacol cu oameni imensi : Dumitru Farcas, Dorel Visan si Florin Piersic.
Dat fiind faptul ca nu l-am mai vazut niciodata live pe maestrul Piersic, am coborat si eu in sala pentru cateva minute pentru a-l asculta. Si vreau sa va spun si voua o povestire de-a lui care, desi o stiam , mi-a placut enorm de mult .
Cica era pe vremea cand era el mai tanar si aveau un spectacol de recitat poezii in Lugoj, parca a zis. Si cand au ajuns acolo , cam cu cateva ore inainte de spectacol , au mers in biroul primarului care i-a asteptat cu un ospat pe cinste : 9 sticle de palinca. S-au cinstit oamenii si la un moment dat,spune Piersic, erau toti beti crita. Vine si momentul spectacolului , dar niciunul din ei nu prea mai era in stare sa faca fata ametelii din cap.
Primarul, impreuna cu sotia lui, au luat loc in primul rand si asteptau sa inceapa spectacolul. Primul actor care urma sa intre pe scena, imi scapa numele lui, trebuia sa recite poezia “Ati fost vreodata la Abrud ?” de O. Goga. A luat microfonul si a exclamat :
-Ati fost vreodata la Abrud ?
El a cam uitat versurile. Colegii lui erau si ei in spatele sau, pe scena, dar nu aveau cum sa il ajute pentru ei nu cunosteau poezia asta. Asadar, actorul mai spune o data :
-Ati fost vreodata la Abrud ? in speranta ca sufleorul o sa il scoata din incurcatura. Problema era ca sufleorul era cel mai beat dintre toti si nu avea nicio treaba cu ce se intampla pe scena.
Actorul, intr-o ultima tentativa disperata mai incepe o data poezia :
-Ati fost vreodata la Abrud ?
Moment in care primarul se ridica de pe scaun, beat mort si el si spune : ” Auzi ma, lasa ca iti fac eu o lista dupa spectacol cu cine a fost si cine nu a fost la Abrud, tu zi acolo poeziile ! “
Deci , mie mi s-a parut fantastica. Oricum Piersic este un actor extraordinar si la varsta lui, 74 de ani , mi s-a parut ca se tine inca bine. Un monstru sacru al actoriei romanesti.
Voi ati fost vreodata la Abrud ?



Nascuta si crescuta la Abrud!